Importanta unui birou ordonat

Cu totii suntem oameni si cu totii suntem diferiti. Exista o categorie de persoane care nu pot sa lucreze daca in jurul lor este dezordine; insa exista si celalalt tip de persoane care pot sa lucreze in orice mediu, indiferent de cum arata acesta.

Pe de alta parte, se spune ca asa cum sunt lucrurile in jurul nostru, asa sunt si in mintea noastra. Si cu totii stim cat de important este ca toate sa fie in ordine pentru a putea gandi cat mai clar si mai limpede.

Fie ca mergi fizic la biroul companiei pentru care lucrezi, ai biroul acasa sau te imparti intre acestea, important este sa acorzi atentie felului in care arata spatiul de lucru, deoarece acesta poate sa iti influenteze ziua-ntreaga si productivitatea in acelasi timp.

Daca tot nu esti convins de beneficiile pe care acest lucru ti le aduce, iti dam noi cinci motive pentru care sa incepi chiar de azi sa faci ordine in jurul tau.

5 motive pentru care sa ai un birou ordonat

Pe langa rolul vizual pe care il are un birou sau un spatiu de munca in general care este ordonat si curat, el are si puternice roluri psihologice.

Daca primul este de la sine inteles, cele care deriva din acesta au uneori nevoie de explicatii suplimentare.

1. Reduce stresul

Poluarea vizuala are un rol deosebit de puternic in ceea ce priveste stresul, alaturi de toți ceilalți factori.

Scapand de aceasta cel putin in timpul orelor de lucru te va ajuta sa fii mai relaxat si sa lasi stresul pentru alta data.

2. Economisesti timp

Neavand distrageri in jur, nu vei avea nici nevoia sa le asezi mereu pentru a fi la locul lor, ordonate.

Alege o zi a saptamanii in care iti faci ordine in spatiul de lucru si in rest trebuie sa faci tot posibilul sa o pastrezi pentru o perioada cat mai lunga de timp sau cel putin pana la urmatoarea sesiune de curatenie.

3. Ai o sanatate mai buna

Mai multe lucruri adunate la un loc inseamna mai multe bacterii si virusuri. Tocmai de aceea, cu cat ai mai putine lucruri in jur, cu atat te feresti de mai multe boli sau alergii care pot sa apara din senin si sa nu iti dai seama de unde.

Putini oameni sunt cu adevarat constienti de acest lucru, iar incepand de azi si tu faci parte din grupul acestor privilegiati.

4. Impresie de milioane

Daca esti genul de persoana care tine cont de impresia pe care o lasa celorlalti, atunci poti sa stii sigur ca un loc de munca ordonat te va ajuta sa creezi o impresie buna inca din primele minute ale interactiunii, daca acest lucru are loc in preajma locului tau de munca.

5. Ajuta la starea mentala

Asa cum inainte de a trece intr-un nou sezon faci ordine in dulap pentru a scapa de lucrurile vechi si inutile si acest lucru iti aduce o stare de bine, la fel se intampla si in cazul birourilor curate si ordonate.

De aceea iti recomandam ca la sfarsitul programului sa-ti iei cate 5-10 minute ca sa pui inapoi la loc lucrurile pe care le-ai folosit de-a lungul zilei. Astfel vei incepe a doua zi de munca mult mai relaxat si mai putin stresat cand vei vedea ca toate sunt in ordine.

Starea din jurul tau se transpune intr-una de bine atunci cand e ordine!